„Majorarea accizelor la carburanţi nu va creşte preţul benzinei şi al motorinei”

-


În urmă cu două zile, în presă s-a aflat că accizele la carburanți vor reveni la nivelul din 2016, când conțineau supraacciza de 7 eurocenți pe litru, informația fiind cuprinsă într-un proiect de act normativ de modificare a Codului Fiscal. Premierul Mihai Tudose dă asigurări însă că majorarea accizelor la carburanţi nu va genera creşterea preţului benzinei şi motorinei.

Premierul a mai afirmat  că, în caz contrar, statul ar putea „umbla” la redevenţele petroliere, precizând că nu vorbește de șantaj la adresa companiilor pertoliere.

Mihai Tudose a spus că au loc discuții cu reprezentanții companiilor care vând benzină și motorină, astfel încât consumatorii să nu fie afectați și a precizat că introducerea accizei era necesară pentru lucrările majore de infrastructură.

”Nu-i va influența negativ (pe români – n. red.), pot să-i asigur. Avem discuții și, dacă ne înțelegem, asta e, o facem.”

Mihai Tudose a precizat că, în 2016, acciza a fost scoasă și nu a scăzut prețul la benzină și motorină, iar ”companiile au demonstrat că nu prea au avut nici profit”.

„Ia să vedem, dacă o punem la loc (acciza – n.red.) cresc? Eu cred că nu vor creşte. Totuşi perioada aia de romantism când făceau ce voiau pe aici s-a cam închis”, a afirmat şeful Guvernului.

Iată ce scrie Guvernul în nota de fundamentare a proiectului de act normativ:

”Dacă România are cel mai mic preț din Uniunea Europeană al benzinei cu taxe, când vine vorba de prețul benzinei fără taxe România este pe locul 15 în Uniunea Europeană cu un cost al benzinei mult peste țări producătoare de petrol precum Marea Britanie și Olanda, dar și peste țări precum Austria, Polonia, Bulgaria. Situația este similară și în cazul prețului motorinei fără taxe, România se situează pe locul 17 în Uniunea Europeană ca preț, mult peste țările producătoare de petrol precum Uniunea Europeană și Olanda, dar și peste țări precum Austria, Italia, Polnia, Bulgaria.

În urma diminuării fiscalității la începutul anului 2017 s-a înregistrat o diminuare a ponderii taxelor în prețul carburanților, care era oricum mai redusă comparativ cu nivelul mediu înregistrat la nivelul UE. Astfel, în luna iulie 2017, taxele reprezintă 52% din prețul benzinei, respectiv 50% din prețul motorinei (în România), în condițiile în care, în medie, la nivelul Uniunii Europene, taxele cumulează 62% din prețul benzinei și respectiv 57% din prețul motorinei. De asemenea, ponderea taxelor în prețurile de piața ale carburanților este mai redusă în prezent în România comparativ cu alte țări din regiune, precum Austria (60% în cazul benzinei și 55% în cazul motorinei), Polonia (57% în cazul benzinei și 54% în cazul motorinei) sau Bulgaria (53% pentru benzină și 51% pentru motorină). Astfel, deși diminuarea fiscalității a vizat reducerea prețurilor de piață ale carburanților, s-a constatat că reducerea preconizată a fost atenuată de faptul că prețurile fără taxe ale carburanților au înregistrat creșteri, astfel încât în prezent poderea taxelor în prețul carburanților este cea mai redusă din Uniunea Europeană, fiind mult sub nivelul mediu înregistrat la nivelul UE.”.

Citeşte şi: Victorie pentru Simona Halep la Toronto


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *