Turistul ucrainean dispărut în Piatra Craiului a fost găsit mort într-o prăpastie

-


Turistul ucrainean care a dispărut joi dimineața în Masivul Piatra Craiului a fost găsit mort vineri, în jurul orei 15,00, căzut într-o prăpastie de circa 500-600 de metri adâncime, în zona La lanțuri, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Brașov, Ciprian Aldea, potrivit Agerpres.

„La această oră salvamontiștii din Zărnești ajutați de jandarmii montani intervin pentru a recupera trupul bărbatului, intervenția fiind foarte dificilă din cauza zonei foarte abrupte, cu multe stânci, cu temperatura de minus 10 grade, în condiții de ninsoare. Trupul turistului va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov pentru autopsie”, a spus purtătorul de cuvânt al IJJ Brașov.

Grupul de patru turiști ucraineni din care a făcut parte și cel decedat vor fi coborâți pe partea de sud-est a Masivului Piatra Craiului, de către salvamontiștii din Argeș, și vor fi transportați la Poliția localității Rucăr, a precizat sursa citată.

Turistul găsit decedat a dispărut joi dimineața, de la refugiul Șaua Grindului din Masivul Piatra Craiului, unde a înnoptat alături de ceilalți patru turiști ucraineni, care au anunțat dispariția joi, la prânz, la Serviciul de urgență 112. Potrivit șefului Salvamont Zărnești, Ioan Pivodă, cel mai probabil turistul a ieșit din refugiu pentru necesități fiziologice și, necunoscând zona, a alunecat pe zăpada înghețată și a căzut în prăpastie. După ce a fost căutat de salvamontiști în cursul zilei de joi până seara târziu fără a fi găsit, căutările au fost reluate vineri dimineața.

Turistul căutat a dispărut în urmă cu o zi din locul în care grupul campase, în zona Refugiului Șaua Grindului.

„Unul dintre turiști a plecat în dimineața zilei de 25.02.2016 din locul de campare, necomunicând unde merge. Acest turist nu a mai revenit la refugiu, fapt care i-a determinat pe cei patru turiști rămași în locul de campare să ceară ajutorul jandarmilor montani”, se mai arată în comunicat.

Jandarmii montani trimiși în căutare au găsit patru persoane, doi bărbați și două femei, în zona Refugiului Șaua Grindului, la 2.200 de metri altitudine. Ei au declarat că bărbatul dispărut a lăsat bagajul și echipamentul în refugiu, plecând doar cu o cască de protecție pe cap și cu actele de identitate asupra sa.

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon