Turneul Campionilor. Medvedev s-a calificat în semifinale. Djokovic nu a avut replică

-


Tenismenul rus Daniil Medvedev s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor, dotat cu premii totale de 5,7 milioane dolari, după ce a reuşit să-l învingă, miercuri seara, în două seturi simetrice, cu scorul de: 6-3, 6-3, pe liderul ATP sârbul Novak Djokovic

Medvedev ( locul, 4 ATP), care participă pentru a doua oară în cariera sa la competiţia de final de sezon din circuitul profesionist, obţinuse luni prima sa victorie în acest turneu, în faţa campionului din 2018, germanul Alexander Zverev (6-3, 6-4), după ce la ediţia de anul trecut a pierdut toate cele trei meciuri disputate.

„Întotdeauna îmi place să joc împotriva lui Novak, unul dintre cei mai mari campioni din sportul nostru. În copilărie l-am urmărit cucerind primele sale titluri de Mare Şlem, iar visul meu de a-l înfrunta a devenit realitate”, a declarat Daniil Medvedev.

În schimb, Djokovic, cvintuplu câştigător al Turneului Campionilor, a avut o evoluţie destul de apatică în acest meci din cadrul Grupei Tokyo 1970, iar acum este obligat să-l învingă vineri pe Zverev pentru a accede în semifinale.

În primul meci disputat miercuri la O2 Arena din Londra, Alexander Zverev a dispus  în trei seturi, cu scorul de: 6-3, 4-6, 6-3 de argentinianul Diego Schwartzman. Sud-americanul a suferit cu această ocazie al doilea său eşec şi nu mai are şanse de calificare în penultimul act, indiferent de rezultatul meciului de vineri, împotriva lui Daniil Medvedev.

Turneul Campionilor continuă joi cu partidele Dominic Thiem (Austria) – Andrei Rublev (Rusia) şi Rafael Nadal (Spania) – Stefanos Tsitsipas (Grecia), din cadrul Grupei Londra 2020.

Citește și:

Rafael Nadal a primit un important premiu pentru serviciile aduse comunităților locale


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.