UE ar putea da undă verde vaccinurilor dezvoltate de Moderna și Pfizer până la mijlocul lui decembrie

-


Uniunea Europeană ar putea da undă verde la mijlocul lui decembrie vaccinurilor dezvoltate de companiile Moderna şi Pfizer/BioNTech, a anunţat joi seara preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după un summit în care Cei 27 au discutat despre o coordonare a măsurilor lor de luptă împotriva pandemiei, în contextul apropierii sărbătorilor de sfârşit de an, scrie AFP.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) se află în discuţii zilnice cu instituţia americană omoloagă, FDA, pentru sincronizarea evaluărilor lor asupra vaccinurilor anti-COVID-19, a declarat Ursula von der Leyen, într-o conferinţă de presă.

”Dacă toate procedurile se vor derula fără probleme, EMA ar putea să dea vaccinurilor de la Pfizer/BioNTech şi de la Moderna autorizaţia condiţionată de punere pe piaţă începând din a doua jumătate a lui decembrie”, a afirmat şefa executivului UE.

Întrebată despre o posibilă recurgere în UE la vaccinul dezvoltat în Rusia, de care este tentată în special Ungaria, Ursula von der Leyen s-a arătat foarte prudentă: ”Orice vaccin va trebui să fie supus autorizării de către EMA, cu o transparenţă deplină”.

Comisia Europeană a semnat până acum cinci contracte de precomandă pentru eventuale vaccinuri, cu companiile AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer/BioNTech şi CureVac.

După un protocol de acord încheiat în august cu compania americană de biotehnologie Moderna, ‘continuăm negocierile şi suntem de asemenea în discuţii cu (compania americană) Novavax’, a precizat Ursula von der Leyen.

Într-o discuţie cu AFP, directorul laboratorului german BioNTech, Ugur Sahin, a spus că sunt posibile autorizarea şi distribuirea vaccinului până la sfârşitului anului în SUA sau în UE.

În schimb, directorul executiv al Moderna, Stéphane Bancel, a avertizat marţi că prelungirea negocierilor cu UE riscă să întârzie livrările, alte state fiind prioritare dat fiind că au semnat deja de câteva luni.

La summitul de joi prin videoconferinţă, şefii de stat şi de guvern din UE au mai discutat şi despre modul de a relaxa măsurile restrictive odată cu apropierea sărbătorilor de sfârşit de an, fără o relaxare excesivă care ar conduce la ‘un al treilea val’ de contaminări, a indicat o sursă diplomatică.

Potrivit acesteia, liderii au evocat presiunea (cetăţenilor) pentru a se reuni, a se deplasa, a merge la sporturi de iarnă şi a permite sectorului de distribuţie să-şi facă cifra de afaceri în această perioadă crucială, şi nevoia de a ţine cont de aceste aspiraţii fără relaxare”.

”Trebuie să învăţăm lecţiile trecutului. Orice relaxare va trebui să fie graduală. Vrem să ţinem sărbătorile de sfârşit de an, dar în siguranţă”, a afirmat Charles Michel, preşedintele Consiliului European.

Deşi Bruxellesul cheamă insistent la o coordonare sporită a măsurilor de combatere a pandemiei, eforturile de armonizare a regulilor de carantină sau de recunoaştere reciprocă a testelor de depistare a coronavirusului rămân complicate. Comisia Europeană a recomandat oficial miercuri statelor membre să recurgă la teste antigenice rapide în anumite condiţii pentru a aduce sub control pandemia, dar existenţa a numeroase teste comercializate cu standarde foarte variate necesită stabilirea unor criterii europene de performanță.

Citește și:

Lagarde (BCE): ”Economia zonei euro va fi afectată sever de creșterea rapidă a infecţiilor şi reintroducerea măsurilor de izolare”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.