Un consilier al ministrului de Interne are dosar penal

-


Valentin Riciu, consilier al ministrului Carmen Dan, pe probleme sindicale, din anul 2017, are dosar penal pentru înșelăciune. Valentin Riciu a fost ani de zile coleg cu agentul Eugen Stan la Brigada Rutieră.

Potrivit Digi24, Valentin Riciu are un dosar penal care a fost instrumentat la Biroul Control Intern din cadrul Brigăzii Rutiere. În clipa de față nu este foarte clar ce s-a întâmplat cu acest dosar, cum a fost soluționat.

În contextul scandalului iscat de cazul polițistului pedofil, s-a aflat că Valentin Riciu a lucrat ani de zile cu Eugen Stan.

Într-o postare pe Facebook, acesta a reacționat însă și a susținut că poziţia sa nu l-a adus faţă în faţă cu poliţistul acuzat de pedofilie. „Este evident că polițistul-pedofil nu avea probleme și conflicte de muncă și nu avea de ce să solicite discuții sindicale”, spune acesta.

22 de procurori sunt anchetați de procurori, fiind bănuiţi că, de-a lungul anilor, l-au protejat pe poliţistul suspectat în 15 cazuri de abuz sexual.

Vineri seară, șeful Poliţiei Capitalei, Nicu Dragoş Orlando, a renunţat la funcţie, iar adjunctul său, Marius Eugen Ştefan, şi-a dat demisia de onoare.

Mai puteți citi și: Prima intenție de candidatură la prezidențialele din 2019

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.