Protestatarii, comparați de un deputat UDMR cu minerii care au venit în Bucureşti în 1990. Replica unui deputat USR

-


Deputatul UDMR Marton Arpad i-a comparat joi pe protestatarii care au manifestat miercuri seara în faţa Palatului Parlamentului cu minerii veniţi în 1990 în Bucureşti, iar pe cei de la USR i-a comparat cu Ion Iliescu.

Marton Arpad spune că miercuri seara a plecat de la Parlament pe jos, trecând prin mijlocul protestatarilor din Parcul Izvor. El a spus că l-a văzut în mijlocul manifestanţilor pe unul din liderii USR care spunea că protestatarii sunt paşnici şi că nu partidul i-a chemat în stradă.

Marton a mai povestit că după ce a ajuns acasă a văzut la televizor un alt lider USR care le-a mulţumit protestatarilor.

”Să nu fiţi duplicitari! Am ajuns acasă, am pornit televizorul, am văzut imaginea în care vine grupul USR cu telefoane aprinse, apoi intervenţia unui lider al acestui grup care a mulţumit protestatarilor. Eu mi-am adus aminte de iunie ’90 când, deşi nu i-a chemat, Iliescu le-a mulţumit minerilor că au venit să apere statul de drept”, a mai spus el în comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei, potrivit News.ro.

Reacţia a venit imediat din partea deputatului USR, Stelian Ion.

”Noi nu am chemat oameni în stradă, deşi consider că aceasta este o manifestare de civism şi cred că este ultima redută a democraţiei noastre şi mi se pare o manifestare pozitivă a protesta atunci când nu eşti de acord cu ceea ce se întâmplă în Parlament, oriunde. E un drept fundamental acesta de a protesta. Să fim comparaţi cu Ion Iliescu în ’90, care a chemat minerii şi după aceea le-a mulţumit, adică să comparaţi oamenii care protestează în faţa Parlamentului, paşnic, cu minerii care au venit cu bâtele şi au ras tot Bucureştiul – este inimaginabil. Deci protestatarii paşnici, studenţii aceia, atunci s-a întâmplat altceva, acei protestatari au fost numiţi huligani pentru că nu respectau legile aşa cum ne acuzaţi dumneavoastră acum că nu respectăm reglementările legale”, i-a spus Stelian Ion deputatului UDMR.

”Eu într-adevăr eram şi în ’90 aici, în Bucureşti, şi eram în stradă. Unii dintre colegii noştri au şi fost loviţi. Mai eram în Camera Deputaţilor când minerii, tot ai acelui preşedinte care a dărâmat Guvernul Roman, au intrat în Parlament, eu eram în Parlament şi ieri a trebuit să cobor, şi am mers pe jos printre aceşti protestatari paşnici care bâte într-adevăr nu aveau, dar nici paşnici nu au fost. Agresivitatea comparabilă cu un comportament necivilizat pentru mine a dus la acelaşi sentiment”, a mai adăugat Marton Arpad.

La finalul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, parlamentarii puterii au fost huiduţi de către manifestanţi, în timp ce parlamentarii USR au ieşit cu lanternele telefoanelor aprinse şi li s-au alăturat protestatarilor.

Protestele au început în jurul orei 18.00, iar numărul forţelor de ordine mobilizate a fost impresionant.

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată miercuri pe articole într-o şedinţă maraton care a durat peste 12 ore, votul final fiind însă amânat pentru că PSD – ALDE – UDMR nu au reuşit să strângă suficienţi deputaţi pentru a adopta actul normativ.

Singura modificare adoptată de plen faţă de varianta comisiei a fost obligativitatea statului de a se îndrepta împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Urmărește Jurnaliștii.ro și pe Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi și mai importante știri ale zilei!

viewscnt


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *