Unionismul, Maia Sandu şi viitorul incert al R.Moldova

-


Viitorul R.Moldova este incert atâta timp cât la butoanele puterii politice de la Chişinău se află oligarhul Vladimir Plahotniuc şi politicienii săi cumpăraţi la kilogram întrucât drumul european este compromis, iar perspectiva integrării în cadrul Uniunii Euro-Asiatice ar putea deveni o opţiune serioasă, dacă forţele pro-putiniste moldave vor câştiga votul popular.

 

În momentul de faţă, unionismul ar putea să fie liantul care să stea la baza unei platforme politice credibile în faţa binomului PDM-PSRM, în vederea alegerilor parlamentare de anul viitor. Dacă va schimba sau nu Vladimir Plahotniuc legislaţia electorală este greu de spus, întrucât europenii nu mai pot fi păcăliţi uşor cu un PR politic agresiv şi cosmetizat în culori europene.

Până atunci, partidele pro-unioniste împreună cu societatea civilă au în opinia mea o şansă unică să construiască o alternativă  solidă la teatrul politic pe care Plahotniuc îl orchestrează sub diferite forme de aproape 10 ani. Drumul a fost deschis de Traian Băsescu încă din toamna trecută când a încercat să joace pe eşichierul de la Chişinău o carte a unionismului, care în următorii ani s-ar putea dovedi unica alternativă a R.Moldova de a ieşi din zona gri dintre EST şi VEST.

Alegerile locale parţiale pentru primăria Chişinăului din această vară le-a demonstrat forţelor pro-unioniste că numai împreună ar putea învinge sistemul ermetic impus de Plahotniuc în R. Moldova, dar orgoliile şi acuzaţiile reciproce sunt prea puternice în faţa dialogului şi a negocierii.

„România este o țară frumoasă, care nu ar trebui să aibă hotar la Prut”, a declarat preşedintele PAS, Maia Sandu.

Binomul Maia Sandu-Andrei Năstase a eşuat în construcţia aşa zisei „Mişcări de Rezistenţă” întrucât regimul lui Plahotniuc a avut grijă să o compromită imagologic cu ajutorul oamenilor din cadrul coloanei a cincea a putinismului, iar declaraţiile de genul că “Unirea cu România este nerealistă” nu le-au adus puncte electorale şi nici un capital consistent de imagine.

În momentul de faţă, liderul PAS, Maia Sandu pare că înţeles greşeala pe care a făcut toamna trecută prin declaraţiile sale anti-unioniste, când a blocat orice tentativă de negociere pe eşichierul formaţiunilor unioniste. În schimb, Andrei Năstase nu a înţeles nici în momentul de faţă că Traian Băsescu nu avea cum să schimbe peste noapte jocul politic de la Chişinău, ci doar putea să coaguleze o forţă politică unitară, care să vină pe un proiect de durată, dar legitim: REUNIFICAREA.

„Nu este real ca Uniunea Europeană să permită unui stat membru să înghită un teritoriu care este corupt, divizat și care nu este un stat de drept”, declara Maia Sandu, la Congresul PAS în septembrie 2017.

Acum, liderul PAS susţine că guvernarea R. Moldova ar trebui să intervină cu proiecte concrete în comun cu România, în cazul apropierii celor două maluri de Prut, iar partidele unioniste ar trebui să facă acest lucru.

Şi acum întrebarea legitimă: Când  este credibilă Maia Sandu? Cred că ar trebui să răspundă consultanţii săi politici care i-au făcut un punctaj greşit în opinia mea, întrucât pare că oscilează în funcţie de anumite momentele politice cheie. Acest lucru l-a făcut şi liderul PL, Mihai Ghimpu, care a ratat demult şansa predării ştafetei nepotului său, Dorin Chirtoacă.

Dincolo de problemele sale penale, Chirtoacă ar fi fost un liant între binomul Sandu-Năstase, PL şi PUN – ONG-urile pro-unioniste. Recent la un post de televiziune din Chişinău, fostul edil al urbei de peste Bâc a susţinut că este pregătit să treacă „filtrul de integritate” propus de Maia Sandu, dar în același timp vrea ca liderul PAS, dar și președintele PPDA (Partidul Platforma Demnitate și Adevăr), Andrei Năstase, să i se alăture în acest exercițiu.

Întorcându-mă la liderul PAS, cred că a pierdut puncte multe din capitalul de imagine câştigat în timpul  alegerilor prezidenţiale din 2015, pe fondul unor oscilaţii greu de explicat şi înţeles. Dacă va reuşi să se detaşeze de radicalismul lui Andrei Năstase şi se va aşeza la masa negocierilor cu partidele pro-unioniste, Maia Sandu ar putea să “strice”combinaţiile electorale ale binomului PSRM-PDM în alegerile din primăvară.

Dacă vor ţine la orgoliile lor ca şi până acum, rezultatele PAS-PPDA, PUN, PL şi PLDM vor fi dezastruoase, iar scenariul din alegerile parţiale pentru Primăria Chişinăului s-ar putea repeta. Acest lucru este valabil şi pentru Andrei Năstase care ar putea rămâne pe eşichierul politic de la Chişinău doar cu eticheta de “victimă perfectă  a lui Plahotniuc”.

Oara va avea Maia Sandu curajul să îşi asume proiectul coagulării forţelor pro-unioniste într-un bloc unitar anti-Plahotniuc care să-şi propună pe termen lung: REUNIREA? Ce va face în cazul în care Andrei Năstase se va opune? Acest lucru îl vom vedea cel mai probabil în această toamnă.

„Cea mai mare problemă a politicienilor de la Chișinău, nu doar a Maiei Sandu, este lipsa curajului de a-și asuma inițiative pentru care nu vor fi aplaudați. Spre exemplu eu aș vrea să văd un politician care să spună „fraților, de azi încetez să vă mai mint că putem fi membri ai UE. Nu putem!” Vreau să-l văd pe acel politician care își va asuma acest adevăr. Încercarea de a extinde actualele frontiere ale NATO și UE, ați vazut-o ca reacție: Crimeea s-a dus, în Ucraina avem război, trupe ruse în Transnistria, deci s-a ajuns la limita maximă și dacă ești un politician realist și pragmatic nu poți să nu ții cont de necesitățile de securitate ale Federației Ruse. Ești obligat să faci asta!”, declara fostul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Citeşte şi:

Scrisoarea anti-Dragnea nu ar exista. Ponta: „Singurul lucru care îl interesează pe Dragnea e să câştige timp până când se rezolvă cu dosarele penale”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.