Unul dintre cei mai buni miniștri ai Educației nu crede în proiectul „România Educată”. Câteva puncte slabe identificate

-


„Mă așteptam la mai multe soluții și la mai puține teme de discuție, după ceea ce s-a prezentat ca fiind un efort îndelungat”, a spus fostul ministru al Educației Mircea Miclea într-un interviu pentru Edupedu.ro.

 

Pentru a-și susține punctul de vedere, Miclea dă două exemple: „dacă prezinți 2 scenarii de organizare a ciclurilor de studii care sunt diametral opuse, ori îl pui pe unul, ori pe celălalt. Nu le poți face pe amândouă. Dacă le propui, practic nu propui niciun scenariu, ci o temă de discuție. Ori noi avem nevoie de o soluție, nu de o temă de discuție. Din păcate, raportul abundă în teme de discuție, și nu în soluții.

Al doilea lucru care iarăși m-a făcut să fiu mai puțin satisfăcut de acel raport este că se reșapează idei care au fost deja propuse, unele chiar implementate în lege. De exemplu: ideea unui liceu de 3 ani a existat nu numai în concepția anterioară, dar a și fost implementată în Legea educației înainte de a fi schimbată de Ponta”.

Educația timpurie

Fostul ministru susține că și modul în care e definit profilul educației timpurii este greșit. „Cercetările pe care noi le-am consultat atunci și care sunt valide și acum arată ca dezvoltarea copilului în perioada preșcolară se face pe următoarele axe, acestea și numai aceastea:
1. cognitivă
2. emoțională
3. socială
4. de autonomie personală
5. de motricitate
6. de temperament, de personalitate
7. de bază de cunoștințe generice

Prin urmare, profilul trebuia definit pe toate aceste axe: adică ce trebuie să facă copilul din punct de vedere cognitiv, social, etc și fiecare axă e clar definită la rândul ei. Competențele emoționale au 3 dimensiuni: capacitatea de a recunoaste emoțiile celorlalți și de a le produce, capacitatea de management al conflictului și capcitatea de autoreglare”, explică Miclea.

În raport, mai spune fostul ministru, „avem o prezentare rapsodică în care se reiau niște idei fără să se țină cont de aceste date concrete. E doar o poveste. Nu așa. Facem știință pe care bazăm educația sau facem păreri?”.

0-2 ani ar trebui să însemne dezvoltarea abilităților mamelor de a-și crește copiii 

„Datele de atunci și care sunt și astăzi valide arătau că în perioada 0-2 ani e mult mai important să stea copilul cu mama, mai ales în primul an și jumătate, decât într-o educație în creșă. Și acum ei cer să fie repede educați de la 0 ani. În primul an, trebuie să susținem mai degrabă nu creșele, ci mamele prin programe care să le ajute să înțeleagă și să educe copilul. Nu înseamnă să nu construim și creșe, însă accentul în educația foarte timpurie este în dezvoltarea abilităților mamelor de a-și crește copiii. Nu în instituții”, a mai precizat Mircea Miclea.

Interviul complet poate fi citit aici

Citește și: LIVETEXT. Președintele Klaus Iohannis a lansat „România Educată”. Care este scopul acestui raport


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.