V-ați uitat vreodată pe lista de ingrediente a unei înghețate?

-


Nu există magazin alimentar în care să nu fie măcar un frigider plin de înghețate apetisante pentru toate gusturile și toate buzunarele. Și nimic nu răcorește mai bine într-o zi caniculară precum o înghețată. Însă v-ați uitat vreodată pe etichetă? V-ați întrebat ce efect are asupra organismului fiecare dintre E-urile trecute acolo?

Ultimul studiu despre compoziția înghețatei din comerț a fost făcut în anul 2015 de către o echipă de experți din cadrul APC România, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu.

Îngheţata industrială a ajuns să fie un amestec de uleiuri vegetale exotice, despre care nu ni se spune dacă sunt hidrogenate sau nu, zer praf, amidon, zahăr adăugat şi chimicale din belşug. Acest produs este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional prin conţinutul ridicat de acizi graşi saturaţi şi zahăr adăugat”, susținea dr. Costel Stanciu, preşedinte APC România.

Studiul privind calitatea înghețatei industriale a făcut parte din Campania Națională de Informare și Educare: Hrana sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră.

Au fost achiziționate 55 de sortimente de înghețată, cu ingrediente și arome diferite, cele mai multe dintre ele fiind și în prezent comercializate.

În cele 55 de sortimente de înghețată s-au identificat 23 de aditivi alimentari: E141 – complecși de cupru ai clorofilelor și clorofilinelor, E150 a – caramel simplu, E150 d – caramel cu sulfit de amoniu, E160 c – extract de paprika, E162 – betanină, E171 – dioxid de titan, E202 – sorbat de potasiu, E296 – acid malic, E322 – lecitina din soia/ floarea soarelui, E 330 – acid citric, E401 – alginat de sodiu, E407 – caragenan, E410 – gumă de carruba, E412 – gumă de guar, E414 – gumă arabică, E417 – gumă tara, E440 – pectină, E442 – fosfatide de amoniu, E460 – gumă de celuloză, E468 – carboximetilceluloză, E471 – mono și digliceride ale acizilor grași, E476 – poliricinoleat de poliglicerină, E477 – esteri ai acizilor grași cu propilenglicol.

În ceea ce privește frecvența folosirii aditivilor menționați mai sus, în sortimentele de înghețată analizate, s-au constatat următoarele:

–          E471 și E410 au fost identificați în 54 de sortimente de înghețată;

–          E412 a fost identificat în 50 de sortimente de înghețată;

–          E322 a fost identificat în 41 de sortimente de înghețată;

–          E407 a fost identificat în 29 de sortimente de înghețată;

–          E476 a fost identificat în 19 sortimente de înghețată;

–          E330 a fost identificat în 11 sortimente de înghețată;

–          E442 și E150d au fost identificați în 7 sortimente de înghețată;

–          E460 și E440 au fost identificați în 6 sortimente de înghețată;

–          E468 a fost identificat în 4 sortimente de înghețată;

–          E202, E141, E401, E477 și E150a au fost identificați în 2 sortimente de înghețată;

–          E171, E417, E414, E162 și E160c au fost identificați într-un sortiment de înghețată.

Aditivi suspectați de apariția unor probleme de sănătate

  • E 150a – caramel simplu, cel mai utilizat colorant artificial. Poate provoca hiperactivitate şi probleme gastrointestinale. Consumul lui nu este recomandat copiilor hiperactivi.
  • E 150d – caramel sulfit de amoniu. Poate provoca probleme intestinale după ingestia unor cantităţi mari.
  • E 162 – betanină, colorant natural obţinut din sfecla roşie.Nu se cunosc efecte adverse. Poate conţine cantităţi mari de nitraţi şi astfel produsele ce îl conţin trebuie evitate de copii.
  • E 171  dioxid de titan, colorant artificial. Din studiile efectuate pe animale, s-a observat faptul că  E 171 ar provoca diferite leziuni la nivelul aparatului cardiovascular, dar și la nivelul ficatului. De asemenea, s-au observat modificări și la nivelul splinei și rinichilor, dar și sistemul imunitar a suferit modificări (negative) în urma administrării de  E 171. Dioxidul de titan sau E 171 a fost clasificat de Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului ca posibil cancerigen pentru oameni. În Germania, acest aditiv alimentar a fost interzis.
  • E 202 – sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.
  • E 296 – acid malic, potențiator de aromă.Concentrațiile mari nu sunt permise în alimentele pentru copii, deoarece copiilor mici le lipsește capacitatea de a metaboliza cantități mari de acid malic.
  • E 322 – lecitine, emulgatori. În general, este sigur. Totuși, unele studii arată că poate fi descompus de bacteriile din tractul digestiv într-un compus care poate contribui în timp la apariția aterosclerozei și a infarctului.
  • E 330 – acidul citric, agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor şi nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.
  • E 401 – alginat de sodiu, stabilizator. Este extras din algele brune. Nu se cunosc efecte adverse.
  • E 407 – caragenan, agent de îngroșare. Unele studii au arătat că poate avea un efect toxic, putând provoca ulcer și cancer. Este interzis în UE în laptele praf de început pentru copii, ca o măsură de precauție.
  • E 410 – gumă de carruba, agent de îngroșare.Poate provoca scăderea eficienței anumitor substanțe (enzime) care ajută digestia.
  • E 412 – gumă de guar, agent de îngroșare. Poate provoca alergii.
  • E 414 – gumă de acacia (arabică), emulgator. Poateprovoca alergii și se comportă ca o substanță de balast. Nu se recomandă consumul frecvent.
  • E 417 – gumă tara, stabilizator. Poate provoca alergii.
  • E 440 – pectină, agent de îngroșare. Poate fermenta în intestinul gros, provocând flatulenţă.
  • E 442 – fosfatide de amoniu, emulgator. Nu se cunosc reacții adverse.
  • E 460 – gumă de celuloză, emulgator. Celuloza este insolubilă, dar poate fi fermentată în intestinul gros. Concentraţiile mari pot cauza probleme intestinale, cum ar fi balonarea, constipaţia şi diareea.

„Dintre toate dulciurile, îngheţata este alegerea cea mai sănătoasă şi dietetică“, susține în cartea sa, ABC de nutriţie, nutriționista Mihaela Bilic, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice. Medicul pune afirmaţia făcută pe seama ingredientelor şi procesului de preparare. Detalii aici

În aceste condiții, pe care dintre specialiști să-i credem?

Citește și:

Pintea își mărește echipa de pacienți misterioși: „Sunt mulţi specialişti care vor să se implice”

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.