Vergil Chiţac este oficial candidatul PNL la Primăria Constanţa

-


Vergil Chiţac, fostul rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, este, începând de miercuri, membru PNL cu acte în regulă şi, totodată, candidatul partidului la Primăria Constanţa, informează constantanoastra.ro.

Înscrierea lui Chiţac în PNL a avut loc în cadrul unei şedinţe a birourilor permanente municipale reunite, şedinţă la care a participat şi Ilie Bolojan, secretarul general al partidului.

La eveniment a participat şi senatorul Gigi Chiru, fostul co-preşedinte autosuspendat al PNL Constanţa, dar şi consilierul local Sorina Tuşa, ambii proveniţi din PDL, ambii susţinători ai ideii potrivit căreia Chiru ar putea încerca din nou o candidatură la Primăria Constanţa, de data aceasta în calitate de independent.

Următorul pas privind candidatura lui Chiţac este validarea acesteia în Biroul Permanent Judeţean al PNL Constanţa, iar ultimul pas pentru validare este Biroului Permanent Naţional.

„M-am bucurat de recunoaştere de-a lungul carierei mele profesionale, deci nu pentru recunoaştere candidez. Nici pentru glorie şi nici pentru bani. Nu reprezint niciun grup de interese. Există un singur grup de interese pentru care Primăria trebuie să facă ceva: constănţenii. Pentru ei este nevoie de mai mult spaţiu verde, de mai multă curăţenie şi categoric de mai multă cultură, fiindcă doar cultura poate crea, poate consolida sentimentul de comunitate”, a explicat Vergil Chiţac gestul candidaturii, subliniind că ar fi fost mult mai dificil să candideze fără un partid mare în spate.

FOTO: constantanoastra.ro


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon