Victor Ponta, „duşmanul de clasă” al psd-iştilor după căderea Guvernului Dăncilă. Olguţa Vasilescu: „Zic să se uite în frigider, că acolo sigur va găsi urările noastre!”

-


Lia Olguta Vasilescu l-a taxat dur pe liderul Pro România, Victor Ponta, considerat de psd-işti „artizanul căderii Guvernului Dăncilă”, care în huiduielile sălii de la Romexpo, i-a spus „să se uite în frigider că o să găsească acolo mesaje de la social-democraţi”. Mesajul Liei Olguţa Vasilescu a venit după ce Victor Ponta a declarat că are telefonul plin de mesaje de la PSD-iştii care regretă că nu au venit la Pro România, după căderea Executivului Dăncilă la moţiunea de cenzură.

 

„Tragic e că un partid de 20% a ajuns la guvernare şi un partid de 45% a intrat în opoziţie. Cum s-a întâmplat asta? Prin trădarea fostului nostru coleg Victor Ponta (huiduieli în sală). Aşa merită. Zice că are telefonul plin de mesaje de la PSD-işti. Eu zic să se uite în frigider, că acolo sigur va găsi urările noastre”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, în deschiderea evenimentului de lansare a candidaturii liderului PSD, Viorica Dăncilă, la Preşedinţia României, de la Romexpo.

La rândul său, premierul interimnar Viorica Dăncilă a declarat, la Romexpo, că intră în campania electorală cu dorinţa de a învinge şi cu gândul la fiecare român „care trebuie să creadă în această ţară şi în viitor”.

„Intru în campania electorală cu dorinţa de a învinge, cu gândul la fiecare român care trebuie să creadă în această ţară şi în viitorul lor, cu dorinţa de a avea alături de mine cât mai mulţi români, echipa PSD şi fiecare care are o speranţă şi încredere că putem să mişcăm lucrurile în această ţară. Am demonstrat acest lucru ca prim-ministru, pot să mă uit în ochii fiecărui român, nu am luat nicio măsură împotriva românilor şi cred că pot demonstra aceeaşi determinare şi aceeaşi luptă pentru România şi pentru români în calitatea de preşedinte”, a conchis Viorica Dăncilă, înainte de a intra la evenimentul de lansare a candidaturii la prezidenţiale, organizat la Romexpo.

Citeşte şi:

Iohannis: „Prin participare majoră la vot putem să construim o majoritate nouă, pro-europeană, care să aducă prosperitate autentică”

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.