VIDEO. Cântăreţul şi compozitorul celebrelor hituri „Take Me Home Tonight” şi „Baby Hold On” a murit

-


Cântăreţul american Eddie Money, cunoscut pentru hituri precum „Take Me Home Tonight” şi „Baby Hold On”, a murit, la vârsta de 70 de ani, din cauza complicaţiilor asociate cu o intervenţie chirurgicală pe cord pe care o suferise în urmă cu câteva luni, dar şi a unui cancer în fază terminală.

 

Într-o  înregistrare video din august, Money a mai spus că a descoperit că are cancer după un control medical de rutină. Artistul a aflat că boala se răspândise deja la ficat şi la nodulii limfatici.

Eddie Money, unul dintre artiştii americani de succes în anii 1970 – 1980, a avut numeroase probleme de sănătate în ultimii ani, cel mai recent fiind supus unei operaţii pe cord, după o pneumonie, anul acesta.

Acesta a fost nevoit astfel să îşi anuleze turneul programat în această vară.

Printre hiturile lui Eddie Money, născut Edward Joseph Mahoney, în Blooklyn, New York – se mai numără: „Baby Hold On”, „Maybe I’m a Fool”, „Think I’m in Love”, „Shakin'”, „Walk on Water”, „The Love in Your Eyes” şi „Peace in Our Time”.

În cariera sa de peste patru decenii, artistul a vândut peste 28 de milioane de discuri. În august, Eddie Money a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer la esofag în fază terminală. Artistul a făcut anunţul într-o înregistrare video care a fost inclusă în episodul din 12 septembrie al reality show-ului în care apărea, „Real Money”, difuzat de AXS TV.

Money, printre ale cărui hituri se numără „Two Tickets to Paradise”, a spus atunci că soarta sa este „în mâinile lui Dumnezeu”.

Citeşte şi:

Cele mai frecvente greșeli gramaticale. Mulți români pierduți între „care” și „pe care”

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.