VIDEO. Pentagonul a oferit noi detalii despre operaţiunea lichidării liderului Statului Islamic

-


Pentagonul a oferit miercuri seara mai multe detalii despre operaţiunea de la sfârşitul săptămânii trecute în care a fost lichidat liderul Statului Islamic: Abu Bakr al-Baghdadi. De asemenea, a mai prezentat o înregistrare video declasificată unde se vede intervenţia forţelor speciale americane în incinta complexului, unde se ascundea liderul SIL cu familia sa, scrie AFP.

Pentagonul a difuzat mai multe fotografii şi extrase video în care se poate observa cum un număr de aproximativ zece persoane se apropie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de incinta complexului din Barisha, un sat din nord-vestul Siriei.

În acest sens, Generalul Kenneth McKenzie a informat, cu această ocazie, că trupele speciale au ucis patru femei şi un bărbat în timpul operaţiunii, după ce aceştia au început să tragă asupra unor elicoptere americane care luau parte la asalt. De asemenea, acesta a mai spus că 11 copii găsiţi în clădire au fost luaţi în custodie şi se află în siguranţă.

De asemenea, oficialul de la Pentagon a rectificat unele informaţii, precizând că în momentul în care al-Baghdadi s-a detonat şi-au pierdut viaţa doi copii şi nu trei, aşa cum fusese anunţat iniţial. Nu se cunoaşte cu exactitate vârsta celor doi copii ucişi, dar se presupune că nu aveau mai mult de 12 ani.

McKenzie a mai spus că al-Baghdadi „s-a târât într-o gaură împreună cu doi copii şi s-a detonat”, dar a refuzat să facă alte comentarii în legătură cu ultimele clipe din viaţa liderului jihadist. După ce al-Baghdadi s-a sinucis, trupele speciale au înlăturat resturile determinate de explozie, au preluat rămăşiţele şefului grupării Stat Islamic, care au fost folosite în analiza ADN realizată pentru a confirma identitatea cadavrului, după care au fost aruncate în mare în termen de 24 de ore în conformitate cu legile războiului.

Forţele speciale americane au mai intrat în posesia unei cantităţi importante de documente şi alte materiale înainte de a dărâma complexul şi de a-l nivela pentru a arăta „cam ca o parcare” în scopul evitării posibilităţii ca acesta să devină un loc de pelerinaj.

McKenzie a mai subliniat faptul că un câine militar care a jucat un rol cheie în incursiune a fost afectat de cablurile electrice din tunel, ieşite la suprafaţă atunci când Al-Baghdadi a detonat bomba.

Citeşte şi:

Lovitură pentru Ankara! SUA a recunoscut „genocidul armean”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.