Viorel Cataramă, primul candidat la prezidențiale respins de BEC. Contestații la CCR

-


Biroul Electoral Central a decis respingerea înregistrării candidaturii lui Viorel Cataramă la alegerile prezidenţiale. Peste 94.000 de semnături depuse au fost anulate, deoarece prezentau elemente de similitudine evidente.

 

„În şedinţa din data de 20 septembrie 2019, Biroul Electoral Central a adoptat Decizia nr. 10/D/20.09.2019 privind respingerea înregistrării candidaturii şi a semnului electoral ale domnului Viorel Cataramă pentru alegerea preşedintelui României din anul 2019”, se arată într-un comunicat de presă transmis de BEC.

Instituţia motivează respingerea înregistrării candidaturii lui Viorel Cataramă la alegerile prezidenţiale pe motiv că peste 94.000 de semnături depuse de liderul partidului Dreapta Liberală seamănă, astfel nu au putut fi validate.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la numpărul susţinătorilor prevăzut de art. 27 alin 2 litera c din Legea nr. 370/2004, în urma verificării listelor de susţinători efectuată de Biroul Electoral Central, cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia, s-a constatat că 94.170 de semnături, din totalul de 230.341, prezentate ca aparţinând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidente, care înlătură prezumţia simplă de validitate a acestora. Faţă de cele prezentate, rezultă că numărul de semnături neafectate de vicii de fond şi de formă este mai mic decât numărul de 200.000, prevăzut de Legea nr. 370/2004, republicată, pentru o susţinere valabilă a candidaturii. Ca atare, nu este îndeplinită condiţia legală prevăzută de art.4 alin 2 şi art 27 alin 2 litera c din Legea nr. 370/2004 referitoare la depunerea şi înregistrarea candidaturii”, mai transmite BEC.

De asemenea, BEC a anulat şi semnul electoral înregistrat de Cataramă.

„Se reţine că semnul electoral poate fi atribuit exclusiv unui candidat, astfel încât respingerea înregistrării candidaturii atrage în consecinţă şi respingerea înregistrării semnului electoral”, se mai arată în motivare.

Viorel Cataramă a declarat că a contestat decizia la Curtea Constituţională deoarece este „profund nelegală” şi bazată pe aprecieri subiective.

„Este o decizie profund nelegală şi am contestat-o deja la Curtea Constituţională. Este o decizie profund nelegală bazată pe aprecieri subiective şi pe acest sistem, oricând, orice semnătură poate fi interpretată, poate fi contestată şi oricând se pot lua decizii de eliminare a unui candidat pe criterii subiective care încalcă legea”, a declarat, sâmbătă, Viorel Cataramă, citat de Mediafax.

Viorel Cataramă a fost primul politician care şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţial.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.