Washingtonului nu îi mai este frică de Moscova

-


La sfârșitul săptămânii trecute, secretarul american de stat, Mike Pompeo, a anunțat retragerea SUA din tratatul de dezarmare nucleară INF, un eveniment ce ar putea marca începutul unei perioade de incertitudine în primul rând pentru Europa, care se vede astfel transformată pe timp de război într-un posibil poligon nuclear.

Washingtonul a menționat și că a luat decizia numai după ce a observat că Rusia încalcă flagrant prevederile Acordului semnat în 1987, Pompero specificând acest lucru clar: „De ani de zile, Rusia a violat termenii Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare fără remuşcări”.

Imediat, Rusia a anunţat la rândul ei suspendarea obligaţiilor asumate prin Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), ca reacţie la decizia luată de administraţia Trump.

Prin vocea Mariei Zaharova, Moscova a respins toate acuzațiile americane și a amenințat că dacă Statele Unite „părăsesc într-adevăr tratatul INF, Moscova își rezervă dreptul la o reacție potrivită”. Iar acestea nu au fost vorbe în vânt. Se pare că Rusia a instalat deja sisteme de rachete ce pot transporta încărcături nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina. Rachetele amplasate aici au o rază de acţiune de până la 500 de kilometri şi pot transporta atât focoase convenţionale, cât şi nucleare.

Serghei Lavrov, Ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, a susținut în aceste zile la rândul său „vinovăția” SUA, afirmând că acest stat a încălcat de fapt primul tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare: „Conform informaţiilor pe care le avem la dispoziţie, Statele Unite au început să încalce acest Tratat din anul 1999, când au început să testeze drone militare care au caracteristici similare cu cele ale rachetelor terestre de croazieră interzise prin Tratat. Statele Unite au continuat acţiunile, folosind rachete balistice pentru testarea sistemului de apărare antirachetă, iar în anul 2014 au început instalarea în Europa a sistemelor cu lansare verticală Mk 41. Aceste sisteme sunt compatibile total cu rachetele Tomahawk cu rază medie de acţiune”.

Iar Ministerul Apărării din Rusia nuanțează afirmațiile lui Lavrov: „Cu doi ani înainte de a face acuzaţii publice nefondate împotriva Rusiei cu privire la presupusele încălcări ale tratatului INF, Washingtonul nu numai că a luat o decizie, dar a și început pregătirile pentru producţia de rachete cu rază de acţiune intermediară şi scurtă, interzise de tratat. […] Începând deja din iunie 2017, a fost lansat programul de extindere şi modernizare a instalaţiilor de producţie cu scopul de a dezvoltă rachete cu rază de acţiune intermediară şi scurtă, interzise de tratat, la uzina Raytheon din oraşul Tucson, Arizona”.

Desigur, NATO s-a grăbit să afirme că „sprijină deplin” retragerea SUA din INF.

Însă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că decizia americană este doar începutul unui proces: „începând cu 2 februarie, americanii vor lansa procedura de retragere și aceasta va dura 6 luni, ceea ce oferă încă Rusiei oportunitatea de a se conforma obligațiilor sale”, atrăgând atenția că „Rusia are încă timp să se conformeze obligațiilor tratatului”.

Moscova pare însă deplin angajată într-un carusel al înarmării, surse din media confirmând inclusiv faptul că primul prototip al bombardierului strategic Tu-160M2 (o versiune a TU-160 profund modernizată) este aşteptat să fie gata în vara acestui an, urmând ca Rusia să fie dotată cu aproximativ 50 de astfel de aparate deosebit de performante. În aceeași direcție, Putin a mai afirmat că Rusia va începe curând să lucreze la dezvoltarea de noi rachete hipersonice.

O veste bună pentru americani este însă poziția Germaniei în tot acest scandal.

Ei bine, aceștia sprijină de această dată Washingtonul, afirmația de vineri a șefului diplomației germane Heiko Maas – care s-a aflat la București, unde participa la o reuniune cu omologii săi din UE – fiind concludentă: „Tratatul INF a fost încălcat de Rusia, iar apelurile lansate în ultimele 60 de zile pentru mai multă transparență și mai multe informații nu au dus nicăieri”. De precizat că ministrul de externe german a făcut în ultimul timp naveta între Moscova și Washington pentru a încerca să salveze acest tratat cu privire la armele nucleare cu rază medie de acțiune, ce interzice rachetele cu raze între 500 și 5.500 km. Asta tocmai pentru că transformă Europa într-un câmp nuclear de luptă, iar Germaniei, care se vrea conducătoarea acestui continent, nu îi convine, evident, acest lucru.

Revenind la Rusia, aceasta, tot ca ripostă, pune sub semnul întrebării și mai importantul tratat START, de reducere a armamentului nuclear strategic.

Serghei Riabkov, ministrul adjunct pentru Afaceri externe, a afirmat că tratatul START „poate pur și simplu să expire în 5 februarie 2021 fără să fie prelungit”.

Lăsând la o parte ,„bruiajul” informațional venit atât din partea Rusiei cât și din partea SUA, denunțarea tratatului INF de către SUA arată și faptul că Washingtonul pur și simplu nu se mai teme de tehnologia rusească ce stă în spatele tipurilor de armament restricționate. Racheta Iskander cu care americanii învinuiesc Rusia că a încălcat acest tratat, deși are anumite caracteristici ce o pot face greu de interceptat, este totuși o modernizare a unei rachete sovietice proiectate în anii 70, asta în condițiile în care dronele invizibile radar pline de multiprocesoare și tot soiul de senzori fac parte din viața de zi cu zi a armatei americane.

Cel mai probabil, SUA, denunțând tratatul, s-au debarasat de un balast al Războiului Rece, câștigând astfel mai multă „înălțime” pentru a se implica în adevăratele provocări ale secolului XXI.

Citește și:

Scandalul vitelor bolnava din Polonia. Legătura cu România

Referendumul lui Plahotniuc, o manevră de bulversare a electoratului pentru a facilita binomului PSRM-PDM victoria deplină? 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.