Xi Jinping deschide o nouă eră în relaţiile strategice cu Federaţia Rusă

-


Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit miercuri la Moscova, într-o vizită menită să deschidă „o nouă eră de prietenie” şi să întărească parteneriatul economic între cele două ţări, într-un context de sancţiuni şi de război comercial cu Washingtonul, scrie AFP.

„Sunt convins că această vizită va avea rezultate fructuoase şi va încuraja dezvoltarea relaţiilor ruso-chineze, un parteneriat global şi o interacţiune strategică într-o nouă eră”, a declarat Xi Jingping, la sosirea pe aeroportul Vnukovo.

Acesta urmează să fie primit la Kremlin de omologul său Vladimir Putin, după care va participa la o recepţie în onoarea sa şi la o serată la Teatrul Balşoi cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor între cele două state.  La finalul discuţiilor, Xi Jinping şi Vladimir Putin urmează să semneze o declaraţie comună privind „întărirea relaţiilor, a parteneriatului global şi a cooperării strategice, care intră într-o nouă eră”.

De asemenea, astăzi şi vineri  preşedintele chinez va fi invitatul de onoare al Forumului economic de la Sankt-Petersburg. Schimburile comerciale între Rusia şi China au crescut cu 25% în 2018, atingând un nivel record de 108 miliarde de dolari, în contextul în care Beijingul a devenit partenerul economic cel mai important al Rusiei.

Printre alte subiecte pe agenda discuţiilor figurează „relaţiile Rusiei şi Chinei cu marile puteri occidentale, printre care Statele Unite”.

Rusia şi China traversează, din motive diferite, o perioadă de tensiuni puternice cu SUA, context în care discuţiile de la Kremlin vizează „reafirmarea sprijinului reciproc şi asigurarea că relaţiile ruso-chineze nu vor fi afectate de schimbările în situaţia internaţională”, a declarat, într-un briefing de presă, ministrul adjunct de externe chinez, Zhang Hanhui.

Citeşte şi:

Epoca blonzilor ciufuliți

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.