Zeci de poliţişti au protestat în semn de solidaritate cu Marian Godină

-


Circa o sută de poliţişti au protestat în faţa IPJ Braşov, cerând demiterea chestorului Ioan Aron şi în semn de solidaritate cu Marian Godină, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie fiind primiţi de chestorul Ioan Aron.

Poliţiştii prezenți veniseră din Braşov, Dolj, Mureș şi Galaţi şi aveau pancarte cu inscripţiile „Jos corupţia din IPJ Braşov” şi „Suntem prizonierii incompetenţei voastre”.

Polițistul brașovean Marian Godină, care a susținut săptămâna trecută pe un site de socializare că la IPJ Brașov au loc o serie de abuzuri asupra polițiștilor din partea conducerii inspectoratului, nu a fost prezent la acțiunea de protest. Protestatarii au avut mesaje de susținere pentru acesta, ei afișând și o pancartă pe care scria „Și eu sunt Godină. Jos corupția din Poliție”. Ei s-au manifestat pe durata protestului scandând lozinci, claxonând și sunând din fluiere folosite de agenții de circulație.

Ei au declarat că s-au adunat în faţa IPJ Braşov în semn de solidaritate cu Marian Godină, dar şi ca să ceară demiterea lui Aron.

Protestatarii au adus şi un steag mare al României, dar şi fluiere de poliţie rutieră, cu care s-au manifestat zgomotos.

Patru reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie au fost primiţi de către chestorul Ioan Aron.

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, Iulian Surugiu, a declarat, după ce a ieșit de la întâlnirea cu conducerea Inspectoratului Județean de Poliție, la care presa nu a avut acces, că a fost dezamăgit de atitudinea afișată de cei din conducerea inspectoratului, însă semnalul de alarmă privind reforma în instituție trebuie înțeles de către ministrul de Interne.

„Din păcate, mentalitatea, mentalitatea și iarăși mentalitatea. Aceeași atitudine obișnuită pentru dânșii, dar neînțeleasă de agenții de poliție. Domnul Aron (n.r. șeful IPJ Brașov care și-a depus cererea pentru pensionare la sfârșitul săptămânii trecute) a recunoscut că sistemul trebuie schimbat și cred că venirea noastră aici este un semnal de alarmă. Dacă ministrul de Interne îl va înțelege, este bine, dacă nu, va trebui să tragem alte semnale de alarmă în alte părți. Până la urmă, ministrul de Interne trebuie să facă reforma. Avem multă birocrație în Poliția Română, foarte mulți oameni care stau în birou, care cer rapoarte, care plimbă hârtii pentru salarii mult mai mari decât cei care protestează în stradă”, a punctat liderul de sindicat, citat de Agerpres.

Referitor la întâlnirea dintre liderii de sindicat și conducerea Inspectoratului Județean de Poliție, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisarul șef Liviu Naghi, a declarat că problemele ridicate în legătură cu cariera profesională respectiv, deficitul de personal, selecția de personal pentru structurile ministerului precum și egalitatea de șanse între agenți și ofițerii de poliție vor fi aduse la cunoștința forurilor superioare.

El a adăugat și că s-a dispus de către conducerea IPJ efectuarea unui control în privința situației apărute în campusul universitar al Universității Transilvania, unde șeful biroului de poliție din campus a fost acuzat că a avut comportament neadecvat față de unele studente și că a montat camere de supraveghere.

Foto: voceatransilvaniei.ro


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon