30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, simbolul divizării Germaniei şi al puterii sovietice

-


În urmă cu 30 de ani, pe 9 noiembrie 1989, „Zidul Berlinului” cădea şi marca astfel sfârşitul „Războiului Rece” şi totodată apusul puterii sovietice, aflate în colaps încă de la începutul anilor 1980. De asemenea, odată cu prăbuşirea acestui simbol „gri al puterii sovietice” au căzut şi regimurile comuniste din satele satelite comuniste din centrul şi estul Europei, în ceea ce a reprezentat anul „schimbărilor” 1989.

 

sursa foto: DW

Construcţia Zidului a început la 13 august 1961, iar în cei 28 de ani de existenţă ai acestui simbol la divizării Germaniei, 5.000 de est-germani au evadat şi 191 au murit încercând să evadeze spre Vestul democratic dintr-un Berlin, transformat într-un pol al confruntării dintre EST şi VEST. După înfrângerea Germaniei naziste, în 1945, oraşul a fost divizat în sectoare controlate de americani, francezi, britanici şi sovietici.

La Conferinţa de la Potsdam (iulie-august 1945), Marea Britanie, Uniunea Sovietică şi Statele Unite au susţinut ca, în aşteptarea unui acord de pace, câteva foste teritorii germane din est să fie preluate de Polonia şi Uniunea Sovietică. Puterile vestice au primit coridoare terestre şi aeriene pentru transport către Berlin prin Germania de Est. Dar trei ani mai târziu, sovieticii au blocat accesul terestru către Berlinul de Vest. Introducerea unei noi monede în zonele vestice pe fondul obiecţiilor sovietice îi determinase pe aceştia să oprească transporturile feroviare, rutiere şi maritime către Berlin. Pentru a menţine oraşul, SUA şi aliaţii lor au lansat transportul aerian – Berlin Airlift, în 1948.

sursa foto: realiatea.net

De asemenea, zonele ocupate de marile puteri după război au devenit statele moderne ale Germaniei de Est şi de Vest: Republica Democrată Germană în zona de est, sovietică, şi Republica Federală a Germaniei în cele trei zone vestice. Oraşul Berlin a rămas divizat în patru sectoare, fiecare controlat de una din puteri. Sectoarele britanic, francez şi american formau Berlinul de Vest, iar sectorul sovietic – Berlinul de Est, pe care Germania de Est îl pretindea drept capitală.

Cronologia evenimentelor premergătoare construcţiei Zidului: în aprilie 1946, Partidul Comunist din Germania de Est a devenit forţa politică ce guverna ţara, mulţi dintre liderii săi provenind dintre membrii rezistenţei comuniste anti-hitleriste; în mai 1949, forţele aliate au format un nou stat german, Republica Federală Germania (RFG) sau Germania de Vest; la 7 octombrie 1949, este fondată oficial Republica Democrată Germană (RDG) sau Germania de Est, ca stat independent în zona de ocupaţie sovietică; la 10 octombrie 1949, administraţia militară sovietică transferă toate puterile administrative către noul guvern comunist; la 17 iunie 1953, lucrătorii est-germani nemulţumiţi de salariile mici, creşterea programului de lucru şi opresiunea guvernului desfăşoară mai multe revolte în câteva oraşe est-germane, suprimate cu ajutorul sovieticilor, scrie Agerpres.

Zidul trebuia să oprească emigraţia către Germania Federală

Germania de Est a construit Zidul Berlinului în 1961, pentru a opri fluxul de est-germani spre Berlinul de Vest, care ameninţa să lase statul comunist fără unii din cei mai bine pregătiţi oameni ai săi. Pe 13 august 1961, guvernul est-german a început construcţia „Zidului Berlinului” şi a securizat graniţa cu Germania de Vest. Comuniştii est-germani susţineau că forţe ostile capitaliste au încercat să devalizeze Germania de Est, iar spionajul îşi avea baza în Berlinul de Vest.

sursa foto: românia liberă

Timp de 20 de ani, guvernele vest-germane conduse de Konrad Adenauer (1949-1963) şi succesorii său creştin-democraţi au încurajat acest sentiment de inferioritate prin împiedicarea obţinerii recunoaşterii diplomatice a Germaniei de Est de către comunitatea internaţională. Această doctrină a izolat diplomatic Germania de Est până în anii ’70. În tot acest timp, populaţia est-germană nu a înregistrat creşteri. În 1989, era la aproximativ acelaşi nivel (17 milioane) ca în 1961 şi la un nivel mai mic demografic decât în 1949.

În 1987, Mihail Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), a anunţat o nouă politică în relaţiile cu Occidentul, prin prisma a aceea s-a dorit a fi perestroika şi glanosti, adică reformă şi transparenţă, într-o încercare disperată de salvare a URSS-ului. În acest context, liderul est-german Erich Honecker a subliniat că nu se gândea să-şi revizuiască politica economică şi socială, ci, dimpotrivă, „să continue cu consecvenţă” linia sa radical stalinistă. Tinerii berlinezi purtând insigne cu „glasnost-perestroika” au fost interpelaţi de poliţie, iar pe 12 iunie 1987, preşedintele american Ronald Reagan a sosit în Berlinul de Vest. Într-un discurs rostit în faţa Porţii Brandenburg, acesta i-a lui Gorbaciov să dărâme Zidul pe fondul schimbărilor structurale din URSS.

„Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!”

Când Mihail şi Raisa Gorbaciov au vizitat Germania de Vest, în iunie 1989, ”Gorbimania” era răspândită în rândul germanilor, deşi cancelarul vest-german Helmut Kohl nu ridicase problema „Zidului”, atunci când a fost întrebat în cadrul unei conferinţe de presă, liderul sovietic a declarat: ”Nimic nu este etern. Nu exclud nimic. Istoria va avea grijă de această problemă”.

sursa foto: floridapolitics.com

În lunile octombrie şi noiembrie 1989, s-a remarcat presiunea unui nucleu contestatar al populaţiei. Noul fenomen reprezenta „Hotărârea Populară” care se manifesta încă din vară şi care tindea să se generalizeze în întregul bloc: la 25 septembrie 1989, la Leipzig, 8.000 de persoane denunţă refuzul de autorizare a mişcării Noul Forum şi solicită reforme. Tot mai mulţi urmează îndemnurile grupurilor contestatare, consolidate prin crearea Noului Forum (12 septembrie 1989) şi a Înnoirii democratice (1 octombrie 1989).

Reforme interne profunde şi posibilitatea deplasării în afara frontierelor ţării reprezintă principalele revendicări ale miilor de persoane care defilează cu regularitate şi din ce în ce mai masiv pe străzile marilor oraşe în octombrie 1989: 2 octombrie – Leipzig, 15-20.000 de persoane scandează: „Democraţie azi sau niciodată!’; 4 octombrie – Dresden; 7 octombrie, cu ocazia ceremoniilor celei de-a 40-a aniversări a RDG – Berlinul de Est; 9 octombrie, din nou la Leipzig, 50-70.000 de manifestanţi; 16 octombrie – marile oraşe sunt străbătute de cortegii enorme de manifestanţi (120.000 la Leipzig; 25.000 la Dresden; 10.000 la Magdeburg). În paralel, se desfăşoară exodul masiv de-a lungul întregii luni.

Aceştia devin sute de mii – 500.000 în Berlinul de Est la 4 noiembrie; 300.000 pe 6 noiembrie la Leipzig. Datorită demisiei în bloc, Biroul politic (Politburo) este profund reînnoit, în timp ce reformatorul Hans Modrow devine şeful guvernului.

În iunie 1989, Helmuth Kohl îi promite lui Mihail Gorbaciov să-l ajute economic în caz de urgenţă (din octombrie 1988, RFG acceptase acordarea unui credit de 3 miliarde de mărci pentru URSS); iar la sfârşitul lui octombrie- începutul lui noiembrie, se arată favorabil acordării unor credite de urgenţă. În contrapartidă, Helmuth Kohl putea spera cel puţin la o oarecare liberalizare a circulaţiei persoanelor între cele două Germanii.

sursa foto: newsweek

Căderea Zidului Berlinului în noaptea de 9-10 noiembrie 1989 a survenit într-un moment de confuzie deplină pentru liderii comunişti din Germania de Est.

În contextul acestor presiuni din partea populaţiei şi a Republicii Federale Germania, Partidul Comunist est-german a luat extraordinarele decizii din 9 noiembrie privind spargerea Zidului, renunţarea la rolul conducător şi acceptarea alegerilor libere. În zilele următoare, zeci de mii de manifestanţi din Leipzig sau Berlin scandează: ”Suntem un popor!”, iar Helmuth Kohl propune, la 28 noiembrie 1989, un plan în zece puncte având ca obiectiv strategic: REUNIFICAREA.

Citeşte şi:

VIDEO. Alianţa PSRM-Blocul ACUM, „în moarte clinică”. A început numărătoarea inversă a debarcării Guvernului Sandu

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.